Ca în fiecare an vom avea bucura slujbei cu priveghere în Domul din Limburg, unde se afla unul dintre cele mai mari fragmente din Lemnul Sf.Cruci. Slujba se va face in romana-germana-slavă; brosurile cu slujba vor fi disponibile.
Procesiuea va fi Duminica 19 Martie 2023 de la 14:00-16:00 participând de obicei cateva sute de credinciosi, se vor putea inchina la Lemnul Sf.Cruci in timpul slujbei.
Pe data de 28. Mai 2023 ora 16:00 vom organiza Pelerinaj la Fulda unde vom citi Acatistul Sf Bonifatie in Capela Sf.Mihail (lângă Dom) urmat de procesiune la mormântul sfântului in cripta de sub altarul domului.
Ca o continuare a unei traditii incepute, cu ani în urma în perioada când se sărbătorește Închinarea la Sfânta Cruce și in acest an credincioșii Parohiei Offenbach am Main împreuna cu cei de la Parohiile Friedberg și Koblenz au savârșit împreună Acatistul Sfintei Cruci. La slujire a participat și Părintele Mathias Zierenberg de la Mănăstirea Geilnau.
Galerie foto
Parohia Sf.Nicolae din Offenbach împlineste 46 de ani de existență.
Duminica 3.iulie 2022 avem oaspete de seamă pe IPS Mitropolit Dr.Andrei Andreicuț de la Cluj.
Vom săvârși Utrenia și Sf Liturghie cu arhiereu incepând cu ora 8:00 iar la final vom face o colectă pentru restaurarea Catedralei Mitropolitane din Cluj, monument bisericesc si de arhitectură ridicat între cele două războaie mondiale.
Rugăm,pe cei ce au, să îmbrace haine tradiționale românești (costum popular) pentru a onora și in acest fel sărbătoarea.
Înăuntru sau în afară?
- o tâlcuire la zilele din Săptămâna Mare -
Multe sunt tâlcuirile care se pot face pe marginea celor ce se evocă la slujba Deniilor din Săptămâna Mare, cea mai dramatică, zguduitoare de conştiinţe, perioadă liturgică din întregul an. O posibilă cheie de lectură este prilejuită de urmărirea alternanţei înăuntru/ în afară, ce se regăseşte în fiecare dintre aceste zile.
În Sfânta şi Marea Luni (la Denia de duminică seara), luăm aminte la blestemarea smochinului neroditor de către Iisus (Matei 21, 19-20) şi lapilda lui Iosif, fiul patriarhului Iacob. Smochinul este se usucă pentru că este golit pe dinăuntru de sevă (blestemul înseamnă retragerea binecuvântării, adică a vieţii care vine de la Dumnezeu). Aici este imaginea omului care se arată frumos şi plin de viaţă pe din afară (cum smochinul era bogat în frunze verzi), dar care nu aduce roade. Este omul care găseşte tot timpul un pretext să amâne pocăinţa, adică întoarcerea spre Dumnezeu, izvorul vieţii. În final, un astfel de om va fi golit cu totul de viaţa cea dinăuntru (pentru că el trăieşte doar în cele din afară) şi această golire se va reflecta şi în cele din afara lui – uscăciunea reflectă lipsa de viaţă. În antiteză, ni se prezintă imaginea lui Iosif care fuge din mâinile egiptencei ce îl îndemna la adulter, cel care lasă haina ce îl acoperea în mâinile acestei femei păcătoase şi, deşi rămas gol pe dinafară, cu trupul, se dovedeşte a fi plin de slava lui Dumnezeu pe dinăuntrul său.
De ani de zile suntem continuatorii unei frumoase inițiative a Arhim. Basilius de la Geilnau și a regretatului P. Johannes de la Mainz, de a face anual două pelerinaje de cinstire a Lemnului Sf.Cruci, din care se păstrează un fragment consistent la Limburg /Lahn, adus de cavalerii cruciați.
În acest an, în apropierea Duminicii Sf.Cruci, 10. Aprilie 2022, între orele 15:00-17:00 vom face Rugaciune de priveghere, în Domul din Limburg, la care vă invitam în număr cât mai mare la împreună rugăciune de mulțumire.
Pentru o bună organizare vă rugam sa confirmați participarea si numărul aproximativ de însoțitori folosind acest formular.
Adresa Domului: Domplatz, 65549 Limburg an der Lahn
Un articol cu fotografii si video de la pelerinajul din 2019 se gaseste la amintiri.
Vă aștepteptăm cu drag.