Viata se naste din iubire. Omul apare pe culmile ierarhiei fapturilor ca un rod al iubirii, al unirii intre ceresc si pamantesc. Nunta pare a fi prima lui sarbatoare, cand, contempland femeia, zidita din sine, isi canta bucuria celei dintai "creatii": "Iata, acum os din oasele mele si trup din trupul meu" isi primeste de la Dumnezeu, ca dar de nunta, paradisul. Viata va renaste mereu in taina nuntii si nunta va deveni mereu o aniversare a creatiei.
Mintuitorul isi incepe misiunea la nunta din Cana Galileii si, cum se exprima Sfantul Ioan Hrisostom, "nu roseste sa-si aduca acolo darul Sau, si ce dar? - vrednic de Dumnezeu; o, minune care schimba apa in vin", semn al unei schimbari si innoiri continui.
Sfantul Pavel zice: "Taina aceasta mare este"; si cu adevarat mare, daca ea poate deveni simbol revelator de taine si mai mari. Dupa cuvantul cel vesnic, unirea lui Dumnezeu cu poporul Sau, a Fiului Sau cu Biserica, a Domnului preamarit cu Ierusalimul ceresc, nu pot fi exprimate mai viu, decat ca o taina a nuntii. "Cum se bucura mirele de mireasa lui, asa se va bucura Dumnezeul tau de tine" (Isaia LXII, 5). Iisus se numeste pe Sine Mire, pe Biserica Fecioara, iar credinciosii il canta: Mirele Bisericii!
Preluat: www.crestin-ortodox.ro