Slujba inmormantarii Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei de la Lausanne, din data de 12 decembrie 2017, a fost savarsita de IPS Iosif Mitropolit pentru Europa Centrala si Meridionala  impreuna cu mai multi preoti, in Biserica ortodoxa greaca din oras, in prezenta Familiei Regale a Romaniei si a numerosi romani veniti sa aduca un ultim omagiu Majestatii Sale Regele Mihai.

“Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea.”

“Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice.”

“Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.”

“Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.”

(din discursul Majestatii Sale Regale Mihai I in Parlamentul Romaniei din data de 25.10.2011)

Regele Mihai a trecut la cele vesnice, parasind de acum Biserica luptatoare si intrand in Biserica biruitoare, de unde cu siguranta va continua sa se roage pentru neamul romanesc. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in Imparatia Sa impreuna cu Sfintii Sai!

 

Galerie foto