Sambata, 3 iunie, va avea loc, ca si in anii trecuti, pelerinajul la cimitirul romanesc de la Soultzmatt. Anul acesta este unul deosebit, doarece se implinesc 100 de ani de la jertfa soldatilor romani cazuti aici. Impreuna cu Ierarhii, preotii si credinciosii din mai multe tari, o sa ne rugam pentru odihna sufletelor lor, cinstindu-i astfel pentru jertfa pe care au depus-o pentru neam si pentru noi, toti romanii de astazi.

Pentru cei care doresc sa participe, programul zilei de sambata este urmatorul:

 09.00 Utrenia

10.00 Sfanta Liturghie savarsita de IPS Iosif si PS Sofian la capela Schaeffertal (la 400m de cimitir)

12.00 Imnul Romaniei si Imnul Frantei, depunere de coroane de flori

12.30 Slujba de pomenire a soldatilor romani la cimitir

13.00 Receptie la Sala Sportiva de langa cimitir

14.00 -17.00 Expozitie la Sala primariei «Caveau de la Vallée Noble» : «Crearea, inaugurarea si evolutia cimitirului militar roman. Viata locala in timpul Primului Razboi Mondial- Viata militara la Soultzmatt-Wintzfelden»

 

Scurt istoric al cimitirului militar din Soultzmatt                                     

Aici au fost înmormântaţi 678 soldaţi români, luaţi prizonieri în Transilvania, care s-au stins unul după altul, mai ales în anul 1917, în urma regimului inuman (privaţiuni, foame, tortură) impus de germani. 553 de morminte sunt individuale. În alte două morminte  comune (de la unul lipseşte inscripţia de la baza crucii)  se află osemintele a 125 de prizonieri („un întreg detaşament român”), care au murit de frig în noaptea de 27 spre 28 Ianuarie 1917, la Steinbrunn-le-Haut.

În data de 30 august 1919, oraşul Soultzmatt a dăruit României platoul de la Val du Pâtre (Valea Păstorului), pe care odinioară fusese amplasat lagărul prizonierilor români, şi pe care a fost amenajat ulterior actualul cimitir militar român.

În prezenţa Suveranilor României - Regele Ferdinand I şi Regina Maria, în 9 Aprilie 1924, s-a sfințit acest loc de pomenire, dăruit de către statul francez României. La baza crucii monumentale, la dorinţa Reginei Maria, au fost fixate patru plăci de marmoră. Una poartă următoarea inscripţie emoţionantă în limbile română şi franceză: “Soldaţi Români! Departe de patria voastră pentru care voi v-aţi jertfit, odihniţi-vă în pace, aureolaţi de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin”.