Puterea duhovniceasca a deznadejdii - Partea a III-a

Conferinta sustinuta de Parintele Savatie Bastovoi in cadrul Serilor duhovnicesti din Postul Craciunului 2003 la Alba Iulia.

Intrebare: Parinte Savatie, vorbiti fumos, dar ce-i puteti spune unei familii, din care mama este somera, tatal urmeaza sa fie disponibilizat, iar copiii au nevoi si probleme. Deci ce le puteti spune unei familii fara sansa?

Parintele Savatie: Oare Hristos pentru ce-o venit in lume? A avea bani, a avea salariu, asta-i sansa? Moartea sta la capatul nostru. Sfintii care stateau in pustie si mancau grauntele din balegile de camila pe care le gaseau, sfintii de care lumea asta nu este vrednica, care-or lasat palatele ca Arsenie, palatele imparatesti, aceia ce sanse aveau? Noi am ajuns sa mancam balega din drum, am ajuns sa roadem iarba de sub garduri, si pe aceia sa o cautam cum faceau ei in pustie? Si noi nu avem sansa? Nimic nu am de spus, pentru ca Hristos a spus toate.

Intrebare: Parinte Savatie in ce stare se afla sufletele celor deznadajduiti care si-au pus capat zilelor si care sunt sansele lor de mantuire?

Parintele Savatie: N-am aceasta vedere. As vrea s-o am, dar n-o am. Dar, nadajduiesc pentru multi dintre ei.

Intrebare: Parinte Savatie, homosexualitatea este un pacat despre care putem crede ca nu mai este vreo nadejde de vindecare?

Parintele Savatie: Nu. Dac-ar fi fost macar un pacat pentru care sa nu mai fie nadejde de vindecare, Evanghelia ar fi fost cea mai cruda gluma si Hristos nu trebuia sa vina. Dar tocmai pentru ca Hristos a venit, ne-a tamaduit pe toti, toti cei care il primim pe El. Cu nimc mai bun decat homosexualii nu suntem, pentru ca orice pacat care sta asupra noastra ne poate desparti si ne desparte de Dumnezeu, si ce ne este noua daca motivul despartirii noastre va fi homosexualitatea sau betia, sau judecarea, sau minciuna, sau hotia. Atunci infricosator va fi, ca vom fi despartiti de Dumnezeu si socotesc ca pricina nu va mai insemna ceva, de aceea sa luptam cu toate ale noastre pentru ca daca plinind toata dreptatea nu ne vom putea mantui, caci daca nu va prisosi dreptatea noastra mai mult deca a carturarilor si fariseilor nu ne mantuim, atunci sa nu ne framante astfel de ganduri si iarasi si iarasi sa ne intoarcem spre Dumnezeu, Cel care toate are puterea a le ierta si a le indrepta. De aceea este Dumnezeu, de acea avem nevoie de El. Cele pe care noi nu le putem indrepta, El le indreapta. Aveti nadejde! Aveti nadejde pentru orice fel de pacat.

Intrebare: Este buna deznadejdea de a fi facut o spovedanie incompleta?

Parintele Savatie: Nu. Este de la draci in toate cazurile aceasta deznadejde. Am observat o ispita draceasca, cumplita care se-ntampla printre noi. Cand va aduceti aminte ca ati uitat sa spovediti un pacat, de cele mai multe ori in fata potirului, si-atunci omul tulburat fiind, nu se intoarce nici la preot sa-l spuna, pentru ca nu are de unde sa-l ia, si merge cu cugetul tulburat si se impartaseste; cu cugetul indoit si pe urma spune ca este in deznadejde. Conditia pentru impartasanie este cugetul curat. Paziti-l! Nu ascultati spurcatul glas care va spune: “Aia ai uitat sa spui, da aia n-ai spus-o, da aia ai viclenit.” Ziceti asa: “Domnul Dumnezeu stie toate. Dupa asta, daca e nevoie mai spun parintelui, ca parintele este si eu nu viclenesc. Doamne, Tu stii toate, uita-Te in inima mea, ca nu am ascuns de voie sau din viclenie, ci din uitare. Da-mi sa ma apropii de Tine”. Si mergeti dupa asta si spuneti parintelui, dar de deznadajduit sa nu credeti glasul ista. Ne spune David: “Pacatele cine le va cunoaste si greseli cine la va numara, cine le va stii?” Nu faramitati asa spovedania, ci traiti mai intreg, una singura. Care este pacatul meu? In ce fel l-am lucrat? In ce fel m-a lovit iarasi, pentru ca a gasit o alta poarta prin care-a intrat. Asta spovediti! Nu faramitati si nu ascultati glasul ista, si-n nici un caz nu intrati in deznadejde, pentru ca intodeauna de la draci este. Spuneti Domnului: “Doamne Tu stii toate, Arhiereule adevarat, Tu singur care ai puterea a ierta pacatele, vezi ca n-am vrut sa ascund”. Sau chiar daca am ascuns, daca am fost prins de ispita sau de rusine, sau de orice altceva: “Iarta-ma Doamne, ajuta-ma, ma duc pana la parintele sa-i spun”. Si fiti cu pace! Faceti iarasi intelegere cu Dumnezeu, El care stie toate. Nu va tulburati! Nu va tulburati! Este o mare, mare ispita si asa de frecventa, incat rar am gasit om care sa depaseasca starea incat sa poata lega cu Dumnezeu ca sa nu mai aiba aceste atacuri, atacuri care-s foarte mici la indemna diavolului, dar noi cadem in ele si ne impartasim cu cugetul tulburat si traim cu tulburarea in inima noastra. Asta-i cel mai grav. Dumnezeu sa ne ajute! Nu mai primiti, nu mai credeti!

Intrebare: Iisus Hristos a deznadajduit in momentul din Gradina Ghetsimani cand se ruga Tatalui? Prin deznadajduire se poate intelege o destramare a relatiei dintre oameni, a relatiei cu aproapele?

Parintele Savatie: Deznadajduirea este o destramare totala, dintre Dumnezeu, dintre oameni, omul deznadajduit se insingureaza, se sinucide. Sigur ca este destramare.

Rugaciunea lui Hristos din Ghetsimani este tocmai felul in care trebuie sa ne rugam noi. Nu poate sa fie deznadejde. Ce, Hristos si-a despartit mintea de Dumnezeu? Cui a infatisat El deznadejdea Sa? - Tatalui. Atata vreme cat omul se ridica si isi indreapta cugetul sau catre Dumnezeu, spovedindu-si dznadejdea ca si David, care de multe ori isi spovedeste deznadejdea , deznadejde mare pana la iad. “Spre mine insumi sufletul meu s-a tulburat”- spune David. Este deznadejde, si totusi o pune inaintea lui Dumnezeu. “Pentru ce esti mahnit, suflete al meu?” - spune el acestui suflet tulburat; “Si pentru ce ma tulburi? Imbarbateaza-te si asteapta pe Domnul!” Atunci cand ne-am vazut aruncati in deznadejde, cand nu mai putem vorbi nici cu Dumnezeu din pricina deznadejdii noastre, sa ne intoarcem ca si David catre propriul suflet si sa-i spunem cele ce a uitat el sa faca, pentru ca nu le mai simte. Rostiti-le: “Pentru ce esti mahnit suflete al meu si pentru ce ma tulburi? Ridica-te, imbarbateaza-te si nadajduieste spre Domnul”. De atatea ori ai facut-o, de ce acuma uiti s-o faci, de ce acuma crezi ca n-ai mai putea-o face? Fa-o! De multe ori Biserica se roaga cu astfel de rugaciuni. Mai ales in Postul Mare, vedem adresari catre propriul suflet, catre sufletul deznadajduit al lui Adam, al omului care s-a despartit. In Canonul Mare, vedeti-l, sunt toate: “Suflete al meu, suflete al meu desteapta-te! Pentru ce dormi?” Asa ca este drum, dar dupa ce am spus sufletului indata catre Dumnezeu: “Primeste-ma Doamne pe mine care mult am gresit!” Asa ca, cum poate fi rugaciunea lui Hristos din Ghetsimani deznadejde? Nu S-a despartit de Dumnezeu. Cum oare s-ar fi putut asa ceva? Asa ca noi, chiar si atunci cand Hristos a simtit aceasta despartire, tot lui Dumnezeu I-a spus-o: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce M-ai parasit? - spune El pe cruce. Cand a simtit parasirea in toata faptura Sa, lui Dumnezeu I-a spus-o: “De ce m-ai parasit?” Asa si noi, cu deznadejdea in brate, cu toate ce le avem, lui Dumnezeu sa le spunem. S-atunci deznadejdea nu va mai fi deznadejde, ci va fi puterea care ne face din ceea ce suntem acum in ceea ce ar trebui sa fim.

Intrebare: Cand David spunea: “Da-mi mie bucuria mantuirii tale si cu duh stapanitor ma intareste” - putem spune ca se afla in deznadejdea cea folositoare?

Parintele Savatie: Da, David cam intotdeauna s-a aflat in asta. Uitati-va cum isi face David spovedaniile si sa ne invatam de la el. Starea pe care si-o vede el, de cate ori spune ca: “M-am pogorat ca niste morti ce zac in mormanturi, care sunt lepadati de la fata Ta”. Acolo o stat David cu sufletul. Ca un mort ce zace in mormant, lepadat de la fata lui Dumnezeu. Si totusi, constatandu-si aceasta stare, el nu uita, nu uita pe Dumnezeu care poate sa-l ridice. Atunci cand David a spus: “Da-mi mie bucuria mantuirii tale si cu duh stapanitor ma intareste” – el iesise din deznadejde. Uitati-va la Psalmul 50, el incepe cu o deznadejde: “Miluieste-ma Dumezeule dupa mare mila Ta” - dar cred ca este clipa imediat de dupa deznadejde. David de acum este impins de catre Dumnezeu si creste de la vederea pacatelor pana la iertarea lor in inima lui. Pe durata psalmului 50, David de la pacatos ajunge invatator al Bisericii. El spune: “Cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei faradelege caile Tale”. Nimeni nu poate rosti cuvantul asta, decat deplin constient de iertarea pacatelor lui. Si mai departe spune si mai mult, se roaga pentru toata Biserica, si pentru noi cei de azi: “Fa bine Doamne, intru bunavoirea Ta Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului”. Cuvintele astea le spunem noi cand cadim darurile dupa Heruvic si sunt cuvinte pentru toata Biserica. “Fa bine Doamne, intru bunavoirea Ta Sionului” – care suntem noi, noul Sion; “si sa se zideasca zidurile Ierusalimului” – care suntem tot noi, daramati, cu pacatele pe care le avem, de jos, pentru ca toti s-au abatut, pana la preoti si pana mai sus. Fa bine si zideste, Doamne! David atunci s-o rugat, s-o rugat ca un iertat, ca unul care de-acuma cunoscuse partea cealalta, de dincolo de deznadejde. Asa sa ne rugam si noi! Si pacatul lui David n-a fost mic, il stim toti, pacatul dupa care a rostit el acest psalm. Isi ucisese voievodul lui iubit, ca sa se culce cu nevasta aceluia, si totusi David, intr-un timp cat dureaza Psalmul 50, si-a cunoscut trecerea de la pocainta la duhul stapanitor pe care l-o cerut, si cerandu-l, vedem in urmatoarele stihuri ca l-a si primit pentru ca s-a rugat pentru tot Sionul. Si pentru noi care suntem azi, numai in duh stapanitor putem face asta. Asa ca si noi sa cautam rugaciunea lui David, care se da mai ales pentru credinta, puterea de a crede pe Dumnezeu atotputernic si de a nu uita binefacerile Lui. “Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinauntrul meu numele cel sfant al Lui! Nu uita toate rasplatirile Lui! “ Cititi Psalmul 102 mai des si faceti ca David decate ori sunteti in deznadejde, aduceti-va aminte de binefacerile pe care le-a facut Dumnezeu cu voi, de-a lungul vietii voastre, pana la cea mai mare, aceea de-a va afla acum, aici, vii in fata Lui, in stare sa-I cereti binecuvantarile pe care El abia asteapta sa le reverse peste noi toti. Si nu stiu daca deznadejdea mai poate ramane intr-o inima care traieste astfel. Nu uitati binefacerile pe care le-a facut Dumnezeu cu noi! Cititi psalmi ca sa invatam starea dreapta a inimii inaintea lui Dumnezeu. Nu lasati psalmii! Intoarceti-va in mintea voastra acum pentru o clipa fiecare si aduceti-va aminte cand ultima data ati citit psalmi si daca aveti acest obicei. Si-o sa intelegeti de ce suntem asa de deznadajduiti.

Intrebare: Parinte Savatie cum putem sa luptam impotriva gandurilor de necredinta in Dumnezeu care ne duc de cele mai multe ori la deznadejde?

Parintele Savatie: De cele mai multe ori, intotdeauna necredinta naste deznadejdea. Lucrati cele pe care Hristos ne-a invatat sa le lucram si-atunci apare credinta. Credinta este un dar desigur, dar el se da acelora care o vor pretui. Faceti putinul care ni se cere, atunci vom primi mult. “Peste putin ai fost credincios, peste multe te voi pune”. Dar daca nu vom putea face putinul, sa iertam celui care ne-a gresit, sa nu fim zgarciti, si altele care ni le-a spus Hristos. De unde credinta? Sa stricam si mai mult? Asa ca lucrati, putin, incet, si veti dobandi credinta, darul prin care multe se pot face, desi este ceva mai mic decat dragostea, ne spunea Apostolul Pavel. “Cautati dragostea si celelalte vi se vor adauga voua”.

Intrebare: Parinte Savatie, atunci cand nu ne simtim intimi nici macar cu noi insine, cand noi traim straini si de noi, atunci cum putem vorbi cu Dumnezeu, cand nu suntem in stare sa vorbim sinceri si convinsi cu noi insine?

Parintele Savatie: Iarasi ma intorc la psalmi. Psalmii ne vor invata toate. Imi spune David: “Inima mea s-a tulburat si lumina ochilor mei, si-aceasta nu este cu mine”. Asta-i starea de care ma intrebati. David intai, in acest psalm, v-am spus, a vorbit cu sine insusi, si-a reamintit cele pe care a trebuit sa le faca, si-a reamintit binefacerile lui Dumezeu si capatand mintal, restabilindu-se cu mintea, intelegand ca starea lui este o stare gresita, pentru ca avand asa un Dumnezeu, avand un trecut din care Dumnezeu ne-a scos si ne-a ajutat de fiecare data, ne-a scos din pacate chiar mai mari pe care le avem acum. Este gresit sa simtim astfel. Intelege omul intai cu mintea, omul deznadajduit, omul dezorientat, omul care nu se mai are nici pe sine, caci mintea la urma, ultima cedeaza. Si cunoscand asta se indreapta catre acest Dumnezeu pe care cu mintea l-a redescoperit, acel Dumnezeu care altadata l-a trait viu, dar acuma macar cu mintea si-L restabileste, pentru sine. Acestui Dumnezeu din aceasta inima rece si impietrita si deznadajduita ii rosteste cuvinte care inmoaie inima noastra pentru ca, cuvantul este putere, prin cuvant Dumnezeu o facut lumea, cuvantul este puterea care sfarama si ridica, si-asa inima lui isi revine. Uitati-va la Petru! Histos vine si-l intreaba, pe acest Petru deznadajduit care si-a vandut invatatorul, care s-a lepadat cu blestem de El: “Nu-l cunosc. Nu stiu. Ce-ai femeie? Ce ma intrebi, nu stiu ce-mi zici? Nu-l cunosc”. Pe acest Petru, care atunci cand vine Histos la el si-l intreaba: “Simone, fiul lui Iona ma iubesti tu pe mine?” “Da, Doamne. Tu stii ca Te iubesc”. “Simone, fiul lui Iona ma iubesti tu pe mine, mai mult decat acestia?”- si trebuia sa raspunda Petru. Toti acestia stiau ca Petru L-o vandut. Petru trebuia sa spuna: “Da, Doamne. Tu stii ca te iubesc ma mult decat acestia”. Si acestia se uita la el. Si stiu ca L-o vandut. Si Petru spune: “Da, Doamne Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc”. Si iarasi il intreaba. Si Nicolae Cabassila in “Despre Viata in Hristos” zice: Eu cred ca nu numai de trei ori l-a intrebat Hristos pe Petru, ci de mai multe ori. De multe ori l-a intrebat aceasta intrebare repetata. Pentru ca de fiecare data cand Petru rostea cuvintele: “Doamne Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc” aceste cuvinte lucrau viu in inima lui, si dragostea cu adevarat in clipa rostirii se nastea in inima lui, si de fiecare data cu mai mare putere, pentru ca aceasta este puterea cuvintelor vii, a cuvintelor pe care le avem in Scriptura, pe care le avem la Parintii nostri, a cuvintelor lasate in Duhul Sfant, prin Duhul Sfant in Biserica si-n inimile noastre. Pentru ca atunci cand noi spunem: “Da, Doamne Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc, dincolo de pacatele mele, dincolo de toate, Tu stii. Tocmai pentru ca stii toate, pentru ca unui om nu-i pare ca eu Te iubesc, ca un om vede doar pacatul meu, dar Tu vezi si inima mea si Tu stii ca Te iubesc”- cand rostim acestea, noi inmultim, chiar nastem dagostea in inima noastra, dupa cum nastem oricare alta stare. Asa ca, sufletul instrainat, insingurat, sufletul nostru, pentru ca asa este sufletul nostru, atunci cand isi descopera aceasta stare, sa-si puna mintea macar la treaba, care nu uita sa-si aduca aminte de Dumnezeu. Adu-ti aminte de ziditorul tau si toate cate a facut El pentru tine si acestui ziditor, roaga-te, spune-i cuvinte din aceasta inima impietrita. Si-aceste cuvinte vor aduce duh de viata in inima ta, o vor ridica si-o vor zidi din nou, dupa cum spune David: “Inima curata zideste intru mine” - nu innoieste - “Zideste!”. Faceti asta, pentru ca alt lucru nici nu este.

Intrebare: Parinte Savatie, intalnirea cu Dumnezeu pricinuieste deznadejde sau bucurie? Explicati-ne aceasta prin prisma a ceea ce este raiul si iadul.

Parintele Savatie: Intalnirea cu Dumnezeu numai bucurie, despartirea de Dumnezeu aduce deznadejde. Nu stiu cum sa explic prin ceea ce este raiul si iadul. Pentru ca nu prea inteleg cum as putea s-o fac. Va spun numai ca intalnirea cu Dumnezeu numai bucurie aduce.

Intrebare: Parinte Savatie, vorbiti-ne cateva cuvinte despre experienta intoarcerii sfintiei voastre la Dumnezeu.

Parintele Savatie: Inca n-am terminat intoarcerea mea la Dumnezeu. Ce pot sa va povestesc?

Intrebare: Ca si preot paroh la tara treci prin multe stari de deznadejde vazand uscaciunea sufleteasca a oamenilor, obiceiurile pe care de multe ori nu le poti schimba, tinerii care stau departe de biserica. Ce poti face ca si preot sa-i apropii pe oameni de Biserica si mai ales pe tineri?

Parintele Savatie: Socotesc ca Dumnezeu poate descoperi unui preot, si asta-i starea noastra a tuturor, pentru ca asa este lumea. Sa ne gandim la deznadejdea lui Hristos in fata lumii care nu o poate intoarce, desi este atotputernic si pentru un gest ar fi putut s-o faca de mult. Dar n-o face pentru ca ne lasa sa alegem noi si-aceasta este durerea lui Hristos, si-aceasta este durerea dreapta pe care trebuie s-o avem pentru lumea intreaga, durerea pe care au avut-o si o au sfintii nostri, durerea din care se naste rugaciunea pentru lume, durerea care mantuieste lumea.

Intrebare: Parinte Savatie ce sfat puteti da in cazul unor tineri care se iubesc, dar care au confesiuni, sau religii diferite? Cum pot ajunge la o intelegere din punct de vedere religios?

Parintele Savatie: Sa se roage mai mult pana atunci cand Dumnezeu se va descoperi in inimile lor acelasi, adevarat, neschimbat. Socotesc ca atunci se vor iubi si mai bine.

Intrebare: Ce sfatuiti un tanar care nu stie ce sa aleaga? Sa aleaga intre calugarie sau casatorie, si ii este teama ca nu cumva sa greseasca calea, alegand calugaria de care poate nu este vrednic.

Parintele Savatie: Nimic nu-l sfatuiesc. Si duhovnicii care atunci cand aud aceasta Intrebare: Te intrebi daca e vremea sa te calugaresti sau nu, sau daca esti chemat sau nu? Inca nu esti chemat. Calugarii, pentru ca nu mai vedem nimic altceva, nestramutate trebuie sa fie hotararile noastre.

Intrebare: Cineva deznadajduieste intr-o anumita religie, confesiune. De exemplu: ortodoxia. Si isi capata nadejdea in alta religie, confesiune, oricare. Este vreun pacat daca trecem de la o confesiune la alta, in care credem ca-l gasim mai puternic pe Dumnezeu.

Parintele Savatie: Daca el crede. Cugetul lui ii va spune. Daca el se odihneste. Daca el deznadajduieste. Sa mai astepte putina vreme, pentru ca timpul ii va arata daca nadejdea pe care a capatat-o el, este chiar nadejde. Stiu multi ortodocsi care nu deznadajduiesc. Asa ca, pricina ar putea fi sufletul omului si sigur ca fiecare are dreptul si libertatea de a alege. Poate sa-si urmeze chemarea inimii lui, daca este sincera, dar sa se roage, sa se roage, sa se roage cat mai mult, si cred ca pana la urma tot trebuie sa ne oprim undeva, si acest undeva n-as vrea sa fie dat decat de emotiile noastre.

Intrebare: Parinte Savatie, o ultima intrebare. O boala a sufletelor noastre este si imprastierea mintii. Care sunt consecintele duhovnicesti ale imprastierii mintii?

Parintele Savatie: Tot raul vine de la imprastierea mintii. Pe fiecare il cucereste in felul sau. Dar, Adam s-o imprastiat cu mintea cand o fost amagit de vrajmas. Si-a desprins mintea de la Dumnezeu, l-a uitat si s-a dus cu mintea la poamele despre care-i vorbea dracul: vei fi asa, vei fi frumos, vei fi destept. S-a dus cu mintea in alta parte. S-a imprastiat cu mintea. Asa ca, tot raul a inceput de la imprastierea mintii.

Text cules dupa inregistrarea realizata si difuzata la Radio Reintregirea Alba Iulia. (un post crestin ortodox aflat sub patronajul Arhiepiscopei Alba Iulia)
 

[Home] [Pagina Romana] [Program Liturgic] [Parohia] [Contact] [Formulare] [Duhovnicesti] [Arhiva] [Die Deutsche Seite]