Puterea duhovniceasca a deznadejdii - Partea a II-a

Conferinta sustinuta de Parintele Savatie Bastovoi in cadrul Serilor duhovnicesti din Postul Craciunului 2003 la Alba Iulia.

Intrebari

Intrebare: Parinte Savatie, cum putem sa ne aflam boala noastra de capetenie a sufletului, si daca o depistam ce trebuie sa facem mai departe?

Parintele Savatie: Nu este nevoie de prea multa vreme ca sa ne descoperim boala noastra, pentru ca aceasta boala strabate in orice clipa a vietii noastre. Daca suntem maniosi vedeti-o. V-o spun si oamenii din jur, v-o spune si inima. Pentru ca cine cunoaste mai bine sufletul omului decat duhul omului, ne spune Scriptura si Dumnezeu. Pacatele în care cãdem mai des. Încercati-le pe rand daca vreti si opriti-va la cea pe care o biruiti mai greu. Una dintre ele va fi mai greu de învins decât celelalte, cu aceea luptaþi. ªi aici eu iau în sens duhovnicesc cuvintele Mantuitorului adresate Martei: “Marto, Marto, te silesti si te-ngrijesti de multe, dar una singura trebuieste”. Una singura cautati-o si luptati cu ea, prin contrariul ei. Sunteti manios, nu va mai maniati, adica faceti milostenie, fiti de ajutor celuilalt, faceti ascultare celuilalt maniat. Cand va roaga ceva, faceti indata. Oferiti-va voi sa aduceti apa, sa faceti voi mancare, sa curatati voi cartofii. Si-asa mai departe. Prin lucruri de-astea marunte invingem mania. Supuneti-va voia voastra, altcuiva. Am zis mania pentru ca mi se pare ca este cea mai grozava patima si atac asupra firii noastre, pentru ca Hristos ne-a spus sa invatam de la el sa fim blanzi si smeriti cu inima. Mania este partea cealalta, este opusul lui Hristos si luptand cu ea cred ca veti scapa si de toate celelalte pentru ca “duhul umilit, inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi”, dobandind blandetea si smerenia toate celelalte patimi vor disparea pur si simplu.

Intrebare: Parinte Savatie care este suprema terapie impotriva deznadejdii?

Parintele Savatie: Nadejdea. Si munca. Munca nu in sensul prost, ca ne ducem la carat pietre neaparat. Dar sa avem intotdeauna o ocupatie. Omul ajunge sa dejnadajduiasca pentru ca s-a pierdut pe sine, am zis, pentru ca nu-si mai gaseste un rost. Sa incepem a face ceva, orice: pictati, cantati, crosetati, dar sa ai ceva de care ochiul tau sa se bucure si celorlalti sa le fie de folos. Si atunci tu nu vei mai avea timp sa lasi loc acestui duh, caci deznadejdea, sa nu uitam niciodata ca este o persoana, este un duh care ne cuprinde si tinand minte asta, ca suntem atacati, nu de o inchipuire a mintii noastre, ca nu este o stare a noastra fireasca, sa iesim un pic din psihologie, din psihanaliza si sa intram in duhovnicie, unde fiecarui gand trebuie sa-i gasim persoana care-i sta in spate, pentru ca nici o stare si nici o idee nu se poate naste din senin. Cineva a nascut-o si daca ea imi este straina mie, cineva a nascut-o in inima mea si acel cineva daca nu este de la Dumnezeu, este din cei care merg impotriva Lui. Si atunci sa ma ridic si sa nu-l mai primesc prin rugaciune, prin putina osteneala, prin legatura pe care trebuie sa o am cu Biserica, cu duhovnicul, cu oamenii, legatura pacii si-a dragostei care trebuie s-o crestem incet, incet in noi. Scuturati deznadejdea de la voi asa cum ne scuturam noroiul de pe picioare cand intram intr-o incapere. Nu o purtati prea mult in inima si mai ales luati seama sa nu o confundati cu pocainta si cu smerenia! Pentru ca aceasta este ispita in care cad majoritatea. Cum o vom cunoaste? Daca starea mea de pacatosenie pe care o descopar, care ma arunca-n plans, care ma-ndeamna sa postesc, care alte multe fapte bune imi sopteste sa le fac, daca ma desparte de rugaciune, daca nu ma lasa sa ma ridic din fotoliul meu in care m-am trantit asa si stau: “Offff ce pacatos sunt, n-am sa ma mantuiesc, Doamne iarta-ma pe mine pacatosul…” Daca am asa o stare, nu este buna, nu este smerenia adevarata, nu este rugaciunea adevarata. Asa ca, nu primiti nici mustrarile de cuget care va vin prea in serios, daca ele va taie rugaciunea, daca va taie vitalitatea. Uitati-va la Sfinti care plangandu-si pacatosenia, se ridicau si mergeau pana in mijlocul pustiei, care puteau sa munceasca toata ziua, ca Sfantul Siluan sa care saci la moara, sa faca multe alte treburi pe care noi in starea noastra de moleseala nu putem sa le facem, nu putem face nimic. N-avem chef de nimic. Atunci cand vederea propriilor pacate trezeste si acest: “Nu stiu ce sa mai fac?”- atunci nu-i buna. Alungati-o! Dar, daca vederea pacatelor va impinge spre rugaciune, spre dragoste, vreti sa-i ajutati pe ceilalti, vreti sa va faceti slujitori, in sensul bun si pe langa toate aduceti bucurie celuilalt, desi in inima voastra vedeti iadul, atunci ii buna, primiti-o. Si fiecare cu ce-i mai descopera Dumnezeu, fiecare pe drumul duhovnicesc descopera noi unghiuri si ocolisuri ale sufletului sau, pe care este bine sa le ia in seama, pentru ca Dumnezeu ne-a dat un Duh care ne va invata toate, ne-a zis cand S-a inaltat la ceruri, Mangaietorul. Primiti-L si faceti-va obicei sa fiti mai des si mai aproape de El, decat cu propriile noastre ganduri. Si atunci cred ca ne va fi mai usor si mai de inteles toate cuvintele pe care le vorbim.

Intrebare: Stim ca orice rau este urmarea unui pacat. Urmarea carui pacat este deznadejdea?

Parintele Savatie: A mandriei. Atunci cand omul, am zis, se incranceneaza sa faca mai mult decat ii sta in putere, increzandu-se nu stiu in cine si in ce, numai nu in Dumnezeu, in clipa in care el descopera ca ceea ce a crezut el ca poate, nu mai poate, atunci el deznadajduieste. Smerenia nu poate dejnadajdui. Si-a lenei este deznadejdea. Si numai a carui pacat nu este urmare deznadejdea? Tot pacatul naste deznadejdea. Daca noi uitam, uitam pe Dumnezeu.

Intrebare: Citim in Biblie ca fiecare trebuie sa-si duca propria cruce. Deznadejdea este de cele mai multe ori abandonarea acestei cruci. Cat de repede iti poti reveni din starea aceasta de deznadejde? Exista posibilitatea de a te apleca si a-ti lua din nou crucea?

Parintele Savatie: Intr-o clipa omul poate iesi din deznadejde. De fapt toate ridicarile noastre se produc intr-o clipa. Este clipa in care Duhul Sfant se atinge de inima omului. Dar Duhul Sfant se atinge de inima omului atunci cand inima se smereste, cand isi cunoaste adevarul despre sine. Sigur ca dupa aceea este o lunga perioada in care sufletul cade iarasi si iarasi in acelasi pacat, si iarasi se ridica, dar clipa a avut loc, ridicarea s-a petrecut si cu amintirea acelei clipe omul poate inainta. De aceea, desi perioada pana la curatarea desavarsita si eliberarea de pacat sau patima poate fi lunga, si este lunga, ea a avut loc intr-o clipa, pentru ca in acea clipa Dumnezeu i-a aratat capatul luptei sale, i-a dat starea de biruinta de la capat, pe care el poate o va mai avea doar spre sfarsitul vietii, sau chiar dincolo, dar in nadejdea si din puterea acelei clipe el inainteaza. De aceea zic ca ridicarea a avut loc atunci, pentru ca asa lucreaza Dumnezeu: ne arata intr-o clipa toata slava pe care o putem avea si cu aceasta ne momeste si ne robeste, ne face ai Sai nedezlipiti.

Intrebare: In zilele noastre, in special in randul romanilor, deznadejdea este tot mai prezenta. Atat nesiguranta acestei vieti pline de saracie, necaz, mizerie, moarte cat si nesiguranta vietii in Imparatia lui Dumnezeu. Cum ati caracteriza vremurile in care traim? Traim in prezent ca oameni mai mult iubitori de sine, decat iubitori de Dumnezeu?

Parintele Savatie: Totdeauna oamenii au trait asa. Mie imi este foarte greu si strain sa ma simt apartinand de un timp anume, de timpul pe care-l traim, si cred ca omul trebuie sa inceapa sa se desprinda de vremea sa, sa inceteze sa-si mai fie contemporan siesi pentru a putea in sfarsit sa se indrepte spre Dumnezeu care este Domn si al sambetei. Ca nu noi am fost facuti pentru timpul asta, pentru sambata asta pe care o traim, ci timpul, epoca noastra, aceasta sambata a fost facuta pentru noi si-o putem neglija, daca avem ceva mai bun de facut. Pentru ca si Hristos i-a intrebat: “Se cuvine a face rau sambata, sau a face bine?” Se cuvine a face rau in vremea pe care o traim noi, sau a face bine? Si daca vrem sa facem ceva mai bun, avem libertatea sa o neglijam. Si eu chiar va chem, pentru ca si Hristos ne-a chemat sa lepadam vremea in care traim asa cum este ea, dar nu este mai rea decat vremea lui Adam. Adam pentru inceput a fost asezat in rai unde toate erau bune foarte, unde nu avea prieten decat pe Eva, care si ea era buna foarte si in desavarsita intelegere si totusi, cu toate acestea au gasit pricina sa se certe si acolo si sa piarda raiul. Oarecum noi, care traim intr-o vreme in care traim, cu sase miliarde de oameni, cu o istorie care ne apasa, cum vrem sa fie altfel? Asta o zic ca sa ne linistim si sa nu credem ca daca am fi fost asezati intr-un timp mai bun, am fi fost altfel. Am fi fost la fel pentru ca noi suntem ceea ce suntem. Asa ca, incet, incet sa ne desprindem de aici si sa mergem spre Dumnezeu unde nu mai este timp, “nu mai este suferinta, nici suspinare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit”.

Intrebare: Parinte Savatie, un deznadajduit, care nu vrea sa iasa din aceasta stare, poate fi ajutat prin rugaciunea altuia?

Parintele Savatie: Poate, dar foarte, foarte, foarte greu. Problema deznadejdii: de ce-i dejnadajduit? Pentru ca s-a pierdut pe sine. El trebuie sa se gaseasca pe sine. Cine stie mai bine decat el, cine-i el? Este o problema de vointa si o problema de o clipa. Cine, dintr-o parte? Nu este nimic mai apasator decat prezenta unui om deznadajduit in fata caruia tu cel, care pana atunci erai cu nadejde, ti-o pierzi si pe a ta, pentru ca-ti descoperi neputinta ta de a-l ajuta. Numai cu rugaciune cred ca, dar si in multe alte feluri pe care Dumnezeu le poate descoperi fiecarui om. Am vazut deznadajduiti si mai stiu care, pur si simplu nu primesc cuvantul. Si-n fata lor te simti cu totul neputincios. Hristos a fost neputincios in fata deznadejdii lui Iuda. Si-n cate feluri nu a incercat El sa-l scoata? L-a atentionat la cina, si mai dinainte: “Cineva din voi ma va vinde”. Si-atunci cand Iuda l-a imbratisat, nici atunci… ce-i spune?: “Prietene cu sarutare vinzi tu pe Fiul Omului?” Trezeste-te Iuda! Daca l-ar fi certat, daca i-ar fi spus: “Vipera ce esti! Te-am tinut la piept, te-am avut printre noi si tu ma vinzi pe mine pentru 30 de arginti?” - Hristos stia tot. Ii spune: “Prietene, cu sarutare vinzi tu pe Fiul Omului?” Si Iuda tot nu raspunde. Nu stiu ce vom face noi. Dar dragostea ne cheama sa ne rugam pentru toti si sa ne purtam neputintele unii altora, si una dintre ele cutez ca cea mai mare este deznadejdea. Sa ne-o purtam impreuna. Sa deznadajduim si noi cu NADEJDE, impreuna cu cei care mai nadajduiesc inca, si cred ca Dumnezeu poate face minuni.

Intrebare: Parinte Savatie, daca sfintia voastra ati deznadajduit, impartasiti-ne ce ati facut in deznadejde?

Parintele Savatie: Am deznadajduit. Rugaciunea mea cam de-un an jumatate, cand m-am intors la Dumnezeu, a fost sa-mi ia nemurirea sufletului. Pentru ca eu eram convins ca nu ma voi mantui, si-atunci decat sa ma chinui ma rugam mai bine sa ma faca muritor, sa dispar ca dobitoacele, pentru ca si dobitoacele am pacatuit si-am gresit, si daca eu m-am facut asemenea dobitoacelor cu trupul, de ce sa nu ma fac asemenea dobitoacelor cu sufletul? Adica sa-mi ia nemurirea lui. Si-acesta este un gand de cea mai adanca deznadejde, pe care acum o aflu si o stiu. Vreme a mai trecut, atunci nu era cine sa ma invete. Am zis Parintelui Rafail intr-o discutie, spovedanie, treaba asta si mi-o zis un cuvant pe care vi-l spun si eu. Zice: “Asa-i. Deznadejdea este atunci cand omul voieste sa se dea iadului, nefiintei”. Atunci cand noi vrem sa nu mai fim, sa disparem pur si simplu, asta-i deznadejdea. Dar daca noi, cu pacatele noastre, cu nebunia noastra, totusi stam in fata lui Dumnezeu si multumesc Lui, ca desi am purtat acest iad in mine, am stat in fata Lui, ca nu m-am dus de la el. Eu n-am facut nimic. Batranul meu, parintele Selafiil, el o facut. Stiti ce-o facut? Mi-o zis: “Nu te mahni, nu deznadajdui!” Si mi-o trecut, pentru ca am crezut in cuvantul lui :-) Si noi daca vom merge la un preot, si-atunci cand el ne va spune: “Nu deznadajdui!” Il vom crede, noi nu vom mai deznadajdui. Si de atunci, slava Domnului, nu prea mai deznadajduiesc, pentru rugaciunile parintelui meu. Si fiecare sa se roage Domnului sa-i dea un parinte care sa-l ocroteasca de moartea asta sigura care este deznadejdea, si acest parinte poate fi oricare, dintre cei care este aici, si dintre cei pe care-i cunoasteti voi.

Intrebare: Necazurile ne arunca intr-o mare deznadejde care ne face sa ne intrebam: De ce ne-am mai nascut? De ce suferim? De ce aceste intrebari? Cum putem sa le alungam?

Parintele Savatie: Oferindu-le raspunsuri. De ce ne-am mai nascut? Ganditi-va! Ganditi-va mai mult la Dumnezeu si mai putin la intrebari. Nu este o simpla scapare sau debarasare de intrebarea pe care mi-ati pus-o, ci este un indemn sa nu mai colcaim in noi insine si sa ne indreptam catre Dumnezeu cu toate aceste intrebari, sa nu ni le punem noua, ci lui Dumnezeu. Uitati-va la prooroci! Proorocii nu-L intreaba pe Dumezeu toate astea? Dar pe Dumnezeu. Uitati-va la Iov! Zice: “Ce mare lucru este sa strivesti o trestie ca mine, Tu, care-ai zidit cerul si toate, toate care Le stii. Ce te ridici asupra mea? Sigur vei iesi invingator. Ce mi-ai lasat suferinta asta?” - vorbea cu Dumnezeu. Dar noi ce facem: “De ce m-am nascut eu oare? Viata asta… eee… pai credinta in Dumnezeu e buna pentru cel ce-o are” - toate monologuri, toate framantarile noastre. Nu spunem: “Doamne! De ce m-am mai nascut?” Asa ca toate intrebarile si framantarile pe care le aveti, intoarceti-le catre Dumnezeu, cu sinceritate, cu durere si cu lacrimi. Cunoscand ca Dumnezeu si-asa va stie framantarile si nu veti fi nepoliticosi daca i le veti pune Lui, si nu-I veti descoperi nimic nou din cele ale inimii voastre daca I le veti adresa in cele din urma. Nu va mai dati pe dupa perdele inaintea lui Dumnezeu! Si-atunci veti primi raspunsuri. Si-asa veti invata rugaciunea. Pentru ca rugaciunea este vie. Rugaciunea este vorbirea cu Dumnezeu. Parca noi vorbim cu Cineva pe care nu avem sa-L intrebam nimic? Si de la care sa nu avem ce auzi? Asa si cu un dumnezeu, care sta undeva abstract, la care nu avem voie sa venim cu intrebari si iscodiri. Noi nu putem sa ne imprietenim? Dar puneti-I Lui toate framantarile voastre, toate pacatele voastre, si nu ma-ndoiesc ca le veti primi degraba si semnul va fi plansul. Si va fi un plans usor, care va ridica de la voi tota framantarea si va veti da seama ca intrebarile voastre unde sunt? Deci nu mai sunt. Asa cunoasteti venirea Duhului Sfant. Cand dispar problemele. Cand vine Duhul Sfant, omul nu mai are probleme si dileme. Incercati sa nu va ridicati de jos din cameruta voastra, pana cand nu vor disparea problemele. Si-asa culcati-va! Si a doua zi faceti la fel! Si cred ca vom spori din mai bine-n mai bine. Si nu va mai fi nevoie de conferinte din astea, si voi putea sa stau si eu linistit, si Inaltul. Si ne vom bucura si-n multe alte chipuri :-) desi si aceasta este o bucurie, pe care nu trebuie sa ne lipsim degaba de ea.

Intrebare: Cad in deznadejde cand ma gandesc la sfarsitul lumii. Ma gandesc ca poate eu voi apuca sa mor inainte de aceasta, deci de sfarsitul lumii, dar copiii mei nu se stie. De aici si frica de a face copii. Cum sa scap de aceasta frica?

Parintele Savatie: Ati vazut c-am fost prooroc? :-) V-am spus? Ce facem? In loc sa ne gandim la Dumnezeu, stam cu gandurile noastre. Unde ne e gandul nostru? La sfarsitul lumii, la copiii mei, care s-ar putea sa faca asa, dar eu asa, dar Dumnezeu unde-I? Cu cine sa stam? Toate cu Dumnezeu sa le vorbim si sa nu zburde inima noastra in alta parte! Doua, ce sa-i spun? Reguli, sfaturi, nici unul dintre cuvinte nu-mi place :-) Una: nu va ganditi la viitor! Doua: nu va ganditi la trecut! Dar la ce sa ne mai gandim? Ei, o sa descoperiti la ce va mai ganditi. Ca rameneti numai voi si Dumnezeu, la asta ganditi-va si mai mult cu Dumnezeu. Nu va raportati pe voi in viitor, si nu va hraniti pe voi din trecut. Pentru ca amandoua sunt minciuna. Nu dati drumul gandului nicaieri fara Dumnezeu. Si-atunci n-o sa va mai vie deznadejdea, nici din sfarsitul lumii, nici din oricare alt gand. Pentru ca, cu timpul aceste ganduri vor mai inceta sa mai apara. Pentru ca ele nu-s bune.

Intrebare: Care este diferenta dintre disperare si deznadejde?

Parintele Savatie: Diferenta de caligrafie, de transcriere :-) Nu stiu :-)

Intrebare: Ce este nadejdea? Si cum o putem dobandi?

Parintele Savatie: Prin plinirea poruncilor care ni le-o lasat Hristos. Hristos ne-o dat cateva sfaturi atunci cand o venit in trup la noi: “Iubeste pe aproapele tau!” - si ne-o si talcuit-o cum s-o facem. Ceea ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor. Incercati sa faceti asta si incet, incet nadejdea va creste in inima voastra. Si nu numai nadejdea, si dragostea.

Intrebare: La varsta de 80 de ani care pot fi motivele deznadejdii aparute in mintea si sufletul unei mame a trei copii, copii care-o iubesc si-o respecta, care sunt asezati la casa lor. Aceasta mama spune ca s-a saturat de viata, nu mai vrea sa manance, vrea sa moara. Ce se poate face spre ajutorarea sa, in completarea spovedaniei si impartasaniei?

Parintele Savatie: In completarea spovedaniei si-a impartasaniei, nimic nu se mai poate face. Dar, eu cred ca iarasi trebuie multa rugaciune. Cei care-o cunosc, fiii, copiii, care cred ca nu-i scrisoarea ei, ci a unora dintre ei. Voi, spovediti-o si impartasiti-o! Voi, rugati-va, dar rugati-va pana la lacrimi! Sa nu socotiti ca v-ati rugat daca nu ati plans. Dar sa plangeti din toata faptura voastra, si socotesc ca pentru o astfel de rugaciune, toate se pot face.

Intrebare: Cum poate fi ajutat un tanar sa iasa dintr-un anturaj care-l tine in compania celor ce folosesc alcoolul si se poarta ca desfranatii. Nu vrea sa se spovedeasca. Cum poate fi convins ca greseste?

Parintele Savatie: Nu trebuie convins. Noi nu trebuie sa convingem pe nimeni. Hristos nu a convins pe nimeni. In cazul dat si-aceasta este o forma de deznadejde. Nu a celuia care se afla in pacat, ci a celuia care pune intrebarea. Pentru ca noi, parelnic, nadajduind pentru noi, incepem sa nu mai nadajduim pentru altii. Dar atunci cand noi ne pierdem nadejdea pentru aproapele nostru, noi iarasi gandim un dumnezeu care nu seamana cu al nostru. Nu deznadajduiti pentru aproapele vostru, pentru ca este totuna cu a deznadajdui pentru voi insiva. Si socotesc ca poate chiar este un pacat mai mare. Pentru ca daca noi pacatosii am capatat nadejde la Dumnezeu, cu pacatele noastre, cu trecutul nostru, si-am cunoscut mila lui Dumnezeu asupra noastra ca ne-a chemat si ne poate ierta, si-a semanat, a nascut in noi nadejdea, de ce sa credem ca pe celalalt Dumnezeu nu-l asteapta, ca nu-l va intoarce, ca nu-l iubeste la fel ca pe noi. Sa nu judecam. Din cauza judecatii, avem aceasta suferinta nedreapta. Lasati-l! Are Dumnezeu lucrul si cu el. Rugati-va ca si cum n-ati vedea pacatele lui, dar nu ca si cum, sa nu le vedeti si sa nu le socotiti pacate. Ca sta cu desfranatii, ca-i betiv, ca nu vrea sa se roaga, ca nu asculta. L-am judecat. Nu ganditi asa! Pentru noi sa socotim aceste pacate si sa nu le facem, dar pentru altii, spuneti: “Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac”. Asta-i rugaciunea pe care ne-a invatat-o Hristos pe cruce, sa o urmam! Rugati-va asa pentru el, cu dragoste, cu nadejde in Cel care are putere sa inalte cele surpate si socotiti-va ca nu sunteti cu nimic mai bun decat el. Si-atunci rugaciunea voastra va avea putere si-l va ridica. Dar niciodata sa nu dati sfat unui om pe care-l socotiti mai mic si mai pacatos decat voi, pentru ca sfatul vostru niciodata nu va lucra, ci va ucide. Smerindu-ne putem ridica si pe altii, dar inaltandu-ne, stricam nu numai pe noi, dar totul in jur, si tot de ce ne atingem. Cu rugaciune, cu smerenie si cu dragoste toate sunt cu putinta.

Continua in Partea a III-a

Text cules dupa inregistrarea realizata si difuzata la Radio Reintregirea Alba Iulia. (un post crestin ortodox aflat sub patronajul Arhiepiscopei Alba Iulia)
 

[Home] [Pagina Romana] [Program Liturgic] [Parohia] [Contact] [Formulare] [Duhovnicesti] [Arhiva] [Die Deutsche Seite]