Pe 11.03.2018, în Duminica Sfintei Cruci, vă invităm să participaţi la un pelerinaj în oraşul Limburg. Acolo se află un fragment mare din Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Sfânta Cruce va fi adusă în Domul oraşului unde la ora 14 împreună cu alţi creştini ortodocsi (germani, ruși, sârbi, greci si arabi) ne vom ruga şi ne vom putea şi inchina ei. Rugăciunea va fi condusă de Preasfinţitul Părinte Sofian şi un sobor de Preoţi şi Diaconi.

Cei care vin cu maşina vor putea parca in Cityparkhaus pe Frankfurterstr. 10, 65549, Limburg an der Lahn. De acolo mai sunt doar 400 m până la Dom.

Ne-am bucura să ne revedem cu cât mai mulţi acolo!

Organizatorii ATORG

   

Postul Mare. Pași spre Înviere

 

Această scurtă tâlcuire a Postului Mare este scrisă pentru toţi cei care – şi nu sunt puțini astăzi – doresc o mai bună înţelegere a tradiţiei liturgice a Bisericii şi o participare mai conştientă la viaţa creștină. Pocăinţa este începutul şi condiţia pentru o adevărată viaţă creştinească. Primul cuvânt al lui Hristos, când a început să predice, a fost: Pocăiţi-vă! (Matei 4, 17). Dar ce este pocăinţa? La întrebările „Ce este pocăinţa?”, „De ce avem nevoie de ea?”, „Cum trebuie să o practicăm?”, Postul Mare are răspuns. Într‑adevăr, este o şcoală a pocăinţei, la care orice creştin se cuvine să participe în fiecare an, pentru a‑şi adânci credinţa, pentru a‑şi reevalua şi, dacă este posibil, a‑şi schimba viaţa. Este un minunat pelerinaj la sursele adevărate ale credinţei ortodoxe – o redescoperire a căii ortodoxe în viaţă. 
Am nădejdea că cititorul însuşi poate descoperi pentru sine că în această lume nimic nu este mai frumos şi mai profund, mai inspirat şi mai aducător de inspirație decât ceea ce Biserica, Mama noastră, descoperă şi ne oferă, în mod liber, odată cu intrarea în anotimpul binecuvântat al „primăverii Postului”.  (Protopresbiter Alexander Schmemann)

Cartea se gaseste în Biblioteca Parohiei și poate fi împrumutată prin intermediul unui cont de acces

Dragi credinciosi si vizitatori ai site-ului parohiei „Sfantul Nicolae“ din Offenbach, in cadrul rubricii Duhovnicesti am infiintat sub-rubrica „Postul Mare“ care va cuprinde articole si cuvinte duhovnicesti legate de Postul Mare, pe care tocmai il incepem. Fie ca toate aceste invataturi de credinta sa ne ajute tuturor la o mai buna intelegere si traire a Postului, la o asumata lupta cu noi insine intru desavarsirea noastra, astfel incat la sfarsitul lui sa ne putem bucura cu adevarat de Invierea Domnului si Mantuitorului nostru Hristos.


De asemenea in curand va fi disponibila in Biblioteca Parohiei cartea Pr. Alexander Schmemann, “Postul Mare. Pasi spre Inviere”/ „Die Große Fastenzeit. Askese und Liturgie in der Orthodoxen Kirche“ in limbile romana si germana. Cei care vor dori sa imprumute cartea sunt rugati sa trimita un mesaj pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Post binecuvantat si cu folos va dorim tuturor!

In duminica lasatului sec de branza, pe data de 18.02.2018, vom organiza si anul acesta, dupa Sf. Liturghie, o agapa frateasca. Aceasta va avea loc in sala de festivitati a parohiei noastre din Backstraße 16, Offenbach am Main.


Ca si anul trecut, va invitam la concursul cu premii " Placinte cu branza ca la mama". Rugam priceputele noastre Doamne si Domnisoare sa ne incante si de data aceasta, contribuind la masa comuna cu preparate fara carne.


Mancarurile aduse  vor fi predate la sala in dimineata zilei respective. Va rugam la predarea placintelor pt concurs sa lipiti pe pachet o eticheta cu numele Dumneavoastra.

Duminica lasatului sec pt postul Sf. Pasti se mai numeste si duminica iertarii. Este o duminica a armoniei, a impacarii si dragostei, care sa ne insoteasca apoi pe toata durata postului.

Va asteptam cu drag sa petrecem impreuna aceasta zi, intai la Sf. Liturghie si apoi la agapa!

Miercuri, 24 ianuarie 2018, se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei care a ales domnitor al Ţării Româneşti pe Alexandru Ioan Cuza, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată miercuri, 24 ianuarie 2018, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.

După Sfânta Liturghie, începând cu ora 10.00, va fi oficiată slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.

Totodată, în ziua de 24 ianuarie 2018, ierarhii şi preoţii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română, în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor, iar la sfârșitul slujbei, la toate bisericile, vor fi trase clopotele timp de un minut.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române